Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.


Stanford a realizat baterii lithium-ion care nu se mai încălzesc 1

Care e prima întrebare pe care o ai când cumperi electronice mobile? Orice dispozitiv electronic mobil presupune şi integrarea unei baterii. De aceea de cele mai multe ori mă întreb cât tine bateria. Pentru că îmi place să am un dispozitiv cu adevărat mobil şi să nu fiu dependent de alte baterii sau de o […]

Stanford a realizat baterii lithium-ion care nu se mai incalzesc

LG G5 va fi foarte diferit faţă de restul telefoanelor din această serie 1

LG doreşte să recupereze teren pe piaţa telefoanelor de aceea a regândit designul de la noul telefon din seria G. Deşi LG ne-a obişnuit să aşteptăm lansarea unui telefon nou după ce am văzut ce poate Samsung şi HTC, anul acesta s-ar putea să vedem înainte noul LG G5. Iar după ce a apărut pe internet […]

LG G4

costum pentru realitatea virtuala

Teslasuit te imersează complet în realitatea virtuală

Realitatea virtuală, aceste două cuvinte le auzim tot mai des în domeniul tehnologiei. Încă nu pot să îmi dau seama dacă este un lucru bun sau rău. Până acum am testat realitatea virtuală doar cu ajutorul unei bucăţi de carton numită Google Cardboard. Şi pot spune că mi să părut destul de interesantă ideea de […]


Blue Origin a inaugurat o rachetă care ştie să aterizeze

Milioane şi milioane şi alte milioane de dolari se cheltuiesc anual pentru cercetare spaţială. O bună parte din aceşti bani sunt investiţi în rachete, care bineînţeles după decolare nu mai pot fi folosite. Adică bani aruncaţi în spaţiu. Dar compania Blue Origin a realizat acest lucru şi încearcă să îl schimbe. Şi uite aşa au […]

Lansare blue origin

Amazon ne exemplifică serviciul de livrare cu drona

Amazon ne exemplifică serviciul de livrare cu drona

A-nceput de ieri să cadă câte-un colet, acum a stat! Aşa îmi imaginez un banner de la Amazon pentru noul serviciu de livrare cu drona. Într-un videoclip prezentat de nimeni altul decât Jeremy Clarkson, Amazon ne exemplifică serviciul de livrare cu drona. Deşii încă se bazează pe serviciul de livrare clasic cu maşina, Amazon cochetează […]


Cum să găseşti WiFi gratis peste hotare

Toată lumea pleacă în concediu asta e clar. Dar planurile tarifare oferite de operatorii din România cresc exponenţial din momentul în care ai trecut graniţa ţării. De aceea foarte multă lume e reţinută când vine vorba să utilizeze telefonul în afara ţării. Dar tot ai nevoie să păstrezi legătura cu restul familiei/prietenilor. Aşa că poţi […]