Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.


Rockstart Answers Bucharest powered by 360Hub

De curând Stiri Tech a fost invitat la un eveniment foarte interesant în Bucureşti. Pe scurt, săptămâna trecută ne-am făcut bagajele şi am plecat la drum. Ajunşi la Bucureşti, am fost întâmpinaţi la sediul 360Hub de o echipă tânără şi dinamica care ne-a pus în temă cu desfăşurarea evenimentului. Probabil deja începi să te întrebi […]


Dot este primul smartwatch în limba braille

Dot este primul smartwatch în limba braille 1

Smartwatch-urile construite până acum oferă vizual cea mai mare parte din informaţii. Dar asta începe să se schimbe cu Dot, primul smartwatch dedicat persoanelor nevăzătoare. Într-o lume în care totul este atât de vizual, Dot este gândit să ofere o experienţă senzorială şi persoanelor care nu pot explora lumea cu vederea. Dot oferă aceleaşi caracteristici […]


Tehnologia 3D XPoint va fi de 1000 de ori mai rapidă decât cea a SSD-urilor actuale

Intel şi Micron au colaborat pentru realizarea unei tehnologii menite să înlocuiască memoriile din ziua de azi. Acest nou tip de memorie se numeşte 3D XPoint şi se pare că este bună la toate. Adică poate fi folosită pentru a înlocuii memoria RAM (memoria volatilă), dar şi memoriile SSD actuale. Tehnologia 3D XPoint va fi […]

Tehnologia 3D XPoint va fi de 1000 mai rapidă decât tehnologia NAND, folosită în momentul de faţă pentru realizarea SSD-urilor.

Telefonul tau ar putea fi atacat prin mms

Telefonul tău ar putea fi atacat prin MMS

Umblă vorba că există un mesaj MMS care ar putea să îţi afecteze telefonul. Acest atac prin MMS (mesajul multimedia) ar permite hackerului să acceseze toate datele tale personale de pe telefon. Mesajul multimedia conţine un videoclip care înglobează linii de cod care îţi pot afecta sau distruge sistemul. Joshua Drake, de la Zimperium zLabs, […]


10 sfaturi pentru a mări autonomia şi durata de viaţă a bateriei

E frustrant să îţi pui telefonul la încărcat şi să fie doar puţin trecut de jumatea zilei. Dar bateriile cu lithium integrate în telefoane, dar şi în majoritatea dispozitivelor pe care le avem, inevitabil se degradează în timp. Din fericire există câteva trucuri mici care pot fi făcute pentru a extinde durata de viaţă a […]

cum prelungesti autonomia bateriei