Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.

Lenovo Cast este noul dispozitiv pentru televizorul tău

Cast a devenit un cuvânt foarte des folosit în ultimul timp în zona televizoarelor şi a dispozitivelor conectate la TV. Pe lângă Chromecast, Apple TV şi Roku cele mai cunoscute dispozitive de casting de pe piaţă, urmează să apară şi Lenovo Cast. Dacă nu eşti familiar cu acest termen, “casting” înseamnă duplicarea ecranului unui telefon […]


Au apărut gropile inteligente

Cred că este o problemă comună în toate oraşele mari, şi anume gropile. Încerci să le eviţi pe cât posibil, dar tot nimereşti cel puţin câteva în cursul zilei. Acum se pare că firma P4 Ogilvy & Mather a găsit o soluţie pentru această problemă, aceştia au creat gropile inteligente care vor trimite un Tweet […]


concept Lenovo

Un smartphone Lenovo ar putea proiecta un ecran tactil pe orice suprafaţă 1

Lenovo se joacă cu idei noi şi inovatoare aş putea spune. Lenovo a prezentat câteva telefoane interesante săptămâna trecută, printre care un telefon cu două ecrane şi altul care poate proiecta un ecran tactil complet funcţional pe orice suprafaţă. Utilizatorul poate folosi proiectorul integrat pentru a-şi extinde ecranul. Această tehnologie combina un pico proiector cu […]


Popcorn time logo

Popcorn Time oferă posibilitatea de a viziona filme online direct din browser

Pentru cei care nu sunteţi familiarizaţi cu această aplicaţie, Popcorn Time  îţi permite să vizionezi filme online pe o varietate mare de sisteme de operare (iOS, Android, Windows, Linux şi Mac). Iar acum acest serviciu a primit o îmbunătăţire care îţi permite să vizionezi filmele online direct din browser, aşadar nu mai este nevoie să […]