Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.


Sony Xperia E4

Sony a anunţat lansarea unui nou telefon Xperia E4, dedicat persoanelor care nu îşi permit să cumpere vârful de linie. Dar asta nu va însemna că va fi un telefon cu specificaţii proaste. Sony a dorit să lanseze un telefon uşor de utilizat, cu specificaţii medii, un design atrăgător şi un preţ competitiv. Specificaţiile telefonului […]


Sonim XP7 2

Dacă nu eşti tu persoană aia, sigur ai un prieten care şi-a spart cel puţin o dată telefonul. Există o soluţie şi la această problemă, achiziţionarea unui telefon foarte rezistent cum este Sonim XP7. Specificaţiile hardware ale telefonului nu sunt impresionante, Sonim XP7 este dotat cu un procesor quadcore MSM8926 de 1.2 GHz, 1GB de […]


Kodak PixPro SP360

Camerele cu protecţie sau action camera cum li se mai spune, au început să fie din ce în ce mai populare mai ales în rândul tinerilor. Acestea sunt preferate deoarece au un grad ridicat de protecţie împotriva şocurilor, a prafului şi chiar a apei. Pe lângă GoPro, multe alte firme mari au început să intre […]


Beelink Intel mini PC

Spaţiul ocupat de unitatea de sub birou se poate elibera destul de curând. PC-urile vor deveni foarte mici, iar acest lucru se datorează tehnologiilor moderne care au permis dezvoltarea unor procesoare puternice cu dimensiuni mai mici. Beelink este o firmă despre care probabil nu ai auzit foarte multe, aceştia sunt deja producători de mini PC-uri […]


Eero este un router inovativ

Eero este un router inovativ. Şi de ce spun asta? Deoarece Eero integrează câteva funcţii pe care router-ele din acest moment nu le integrează. Cu ajutorul a trei routere, producătorii susţin că poţi acoperii toată aria unei case. Cele trei routere vor lucra împreună, unul ca şi master şi celelalte vor fi repetoare pentru a […]


Raspberry Pi 2

Programatorii şi fanii microcalculatoarelor vor adora această ştire. S-a lansat Raspberry Pi 2. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest produs, Raspberry este un mini PC pe care se pot rula diferite sisteme de operare şi care este ideal pentru a începe să programezi. Pe internet se pot găsi foarte multe tutoriale despre modul […]