Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.


Polaroid Socialmatic

Cred că toţi ne aşteptam să apară un asemenea produs şi uite că a apărut. Polaroid Socialmatic este o cameră foto special dedicată pentru partajarea pozelor pe site-urile sociale. Acest lucru se observă de la prima privire, aparatul seamănă cu logo-ul de la Instagram. Aparatul reprezintă o combinaţie între vechi şi nou. Are aspectul unui […]


Căşti audio SMS

Cu ce sunt aceste căşti diferite faţă de altele? Ei bine, aceste căşti îţi monitorizează efortul fizic. Acum poţi să asculţi muzica favorită şi să monitorizezi intensitatea efortului fizic din timpul antrenamentelor cu SMS BioSport. Aceste căşti folosesc senzori optici pentru a măsura ritmul cardiac din timpul antrenamentului. SMS BioSport funcţionează împreună cu aplicaţia RunKeeper […]


Capacităţi mai mari pentru SSD

SSD-urile (Solid State Drive) sunt foarte rapide deoarece nu există componente în mişcare, dar dezavantajul acestora este capacitatea. Intel şi Samsung doresc să rezolve această problemă cu ajutorul tehnologiei 3D NAND, asta însemnând adăugarea mai multor straturi pe fiecare cip de memorie. Următoarea generaţie de memorii, Samsung 850 Evo vor avea capacităţi de până la […]


Drone sub 500 lei 1

Când te gândeşti la drone îţi poţi imagina că trebuie să scoţi foarte mulţi bani din buzunar, dar asta nu e neapărat adevărat. Există destule produse care pot fi achiziţionate din magazine online româneşti şi la un preţ accesibil. Am pregătit o listă cu drone ce pot fi achiziţionate la un preţ sub 500 lei. […]


Căşti inteligente pentru biciclişti

Volvo doreşte să prezinte în cadrul CES (Consumer Electronics Show) 2015 un nou concept menit să salveze vieţile bicicliştilor. Volvo în colaborare cu producătorul de echipamente sportive POC şi Ericsson doresc să producă un sistem nou de prevenire a accidentelor dintre biciclişti şi automobile. Ideea principală constă în producerea unor căşti pentru biciclişti, capabile să […]


Andromium desktop

Andromium este un proiect in faza incipientă, proiectul fiind încă finanţat prin Kickstarter până în ianuarie 2015. Andromium este efectiv o platformă care îţi transformă smartphone-ul într-un PC. Mi se pare un proiect interesant deoarece foarte multe persoane nu folosesc PC-ul mai mult decât pentru internet, muzica şi filme, aşa că de ce să foloseşti două […]


Topul aplicaţiilor din 2014 1

Google a anunţat topul celor mai utilizate aplicaţii din 2014. Cea mai mare parte dintre aceste le ştim cu toţii, iar altele au prins teren în ultimul timp. La categoria educaţional, aplicaţia câştigătoare este Duolingo. Am folosit-o şi eu o perioadă foarte scurtă, este o aplicaţie foarte bine structurata pentru învăţarea unei limbi străine. La […]