Bicicleta electrica pliabila Xiaomi Mi QiCycle are un preţ neaşteptat de mic


Bicicleta electrica pliabila Xiaomi Mi QiCycle

Uneori parcă îmi e ciudă că nu trăiesc în China. Se pare că în China poţi găsi o grămadă de produse electronice la preţuri mai mici decât în Europa. Printre acestea se numără şi bicicleta electrica pliabila Xiaomi Mi QiCycle. Mi QiCycle este a doua bicicletă electrică pe care o lansează Xiaomi, deci presupun că se pricep la ceea ce fac. Xiaomi afirma că acesta bicicleta electrică este destinată oraşelor mult prea aglomerate în care faci ore cu maşina dintr-un capăt în altul. În acelas timp vrea să ajute persoanele care fac naveta de la periferie spre centrul oraşului.

QiCycle are o greutate de 14.5 kg şi se poate plia pentru a-şi reduce dimensiunea la jumate. În acest fel este uşor de transportat în orice portbagaj. Partea electrică constă dintr-un motor de 250W (36V) şi 20 de baterii lithium-ion Panasonic 18650 de 2900mAh. Cu o singură încărcare poate să te asiste electric 45 de km. Pentru a oferii un confort ridicat, mai are în dotare un butuc Shimano Nexus cu 3 viteze. Adevărul e că în Timişoara îmi ajunge şi una singură.

Şi pentru că nu se putea să fie doar electrică, adică trebuie să existe şi o oarecare inteligenţă. Da, da, inteligenţa există prin intermediul aplicaţiei Xiaomi care îţi va înregistra în timp real parametrii cum ar fi coordonatele GPS, caloriile arse, viteza şi distanţa parcursă. Adică cam tot ce ai nevoie să ştii. Bicicleta electrica pliabila Xiaomi Mi QiCycle este dotată şi cu un ecran mic pe care vei putea vedea cât de încărcată este bateria, viteza, distanta şi puterea consumată.

Şi acum tobele… pentru că probabil te întrebi cât costă. Eticheta afişată este de 2999 de renminbi chinezeşti. Ceea ce la cursul valutar de azi ar fi aproximativ 1850 lei. Iar la noi cele mai ieftine biciclete electrice ajung la 2000 de lei. Dezavantajul este că foarte greu vei putea ajunge să pui mâna pe aşa ceva. Deoarece Xiaomi nu a anunţat disponibilitatea bicicletei şi peste graniţele Chinei. Singura şansă ar fi să cunoşti pe cineva acolo care să o achiziţioneze şi să o trimită. Sau dacă ai un drum scurt până acolo, poate încerci să o bagi în bagajul de cală.

Bicicleta electrica pliabila Xiaomi Mi QiCycle are si ecran de comanda

bicicleta electrica pliabila xiaomi

Sursa [Xiaomi]


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.