Ce ar trebui să ştii despre Android Auto


android auto

Google a prezentat Android Auto în timpul conferinţei I/O din 2014. A trecut ceva vreme de atunci şi am observat că încet încet a început să apară şi pe maşini. În momentul de faţă Android Auto este o opţiune care ar putea fi destul de utilă la volan. Efectiv Android Auto îţi va pune smartphone-ul într-un mod special pentru maşină, iar pe ecranul maşinii vei avea o versiune Android simplificată care îţi oferă acces uşor la agenda, navigaţie şi audio. Vei avea nevoie doar de instalarea aplicaţiei care din păcate este disponibilă doar în Google Play America, cu toate ca maşini dotate cu Android Auto se găsesc şi la noi în ţară.

După instalarea aplicaţiei, fie ca o ai de pe Magazinul Play sau de pe alte “magazine” online, vei putea utiliza o mână de aplicaţii terţe. Printre aceste aplicaţii se număra WhatsApp, Skype, Pandora, Spotify şi Google Play Music. Toate au suferit update-uri pentru a pute fi integrate în acea interfaţă simplificată de care vă ziceam. În primul rând varianta simplificată de Android permite crearea unor butoane mai mari, aceste fiind uşor de apăsat chiar şi în momentul în care conduci.

Pe lângă utilizarea aplicaţiilor se poate seta un mesaj automat de răspuns. Predefinit este mesajul în engleză “I’m driving right now.”, dar acesta poate fi schimbat din meniul Settings > Auto reply. Mesajul nu se va trimite chiar automat la orice apel sau mesaj primit. Ţi se va afişa un buton pe care va trebui să apeşi în momentul în care vrei să trimită mesajul.

Cred că cea mai utilă funcţie din Android Auto este navigaţia. În sfârşit vei putea utiliza Google Maps pentru navigaţia maşinii. Vei putea utiliza chiar şi celebrul “OK, Google” pentru a căuta o destinaţie.

Pentru că se integrează cu sistemul audio al maşinii vei putea vorbi la telefon fără să îţi mai baţi capul cu alte dispozitive hands-free. Poţi accesa uşor contactele din agenda telefonului, în special cele favorite. Tot pentru că e conectat la sistemul audio, poţi asculta melodiile preferate de pe telefon. Vremea când îţi scriai un CD cu ultimele melodii a apus.

În concluzie Android Auto oferă câteva funcţii utile atunci când eşti la volan şi mă aştept să fie tot mai inteligent în viitor. Acesta fiind şi primul pas pentru interconectarea telefonului cu autovehiculul. În acelas timp crează un mediu mai sigur pentru utilizarea telefonului în maşină.


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.