Cel mai simplu mod de root-are a telefonului


Ce se înţelege prin noţiunea de root-are? Root-area permite utilizatorilor de android să acceseze toate setările subsistemului. În esenţă, aceasta va permite accesul complet al sistemului de operare şi posibilitatea de a personaliza sistemul Android după bunul plac. Se pot rula o gamă mult mai largă de aplicaţii, se poate împinge procesorul la limite sau chiar schimba firmware-ul.

De ce ai vrea să îţi root-ezi telefonul? În primul rând poţi dezinstala aplicaţiile de la care nu ai nici un folos, care rulează în fundal şi consuma resurse. În al doilea rând poţi modifica setările, având acces la permisiunile fiecărei aplicaţii şi poţi personaliza telefonul aşa cum îţi doreşti. Având drepturi de administrator şi controlând permisiunile, poţi instala aplicaţii care în mod normal nu ai putea să le instalezi.

Dezavantaje care vin cu root-area terminalului ar fi pierderea garanţiei, stricarea terminalului şi riscurile de securitate. Unii producători trec şi root-area terminalului ca şi o clauză pentru pierderea garanţiei, aşa că dacă ai încă garanţie ar fi bine să arunci o privire peste contract înainte să te apuci să root-ezi. Defectarea telefonului apare atunci când nu ai grijă şi nu citeşti cu atenţie instrucţiunile pe care le ai de făcut când realizezi root-area sau când instalezi aplicaţii care nu sunt compatibile cu modelul telefonului. Riscurile de securitate intervin atunci când unele aplicaţii primesc mai multe permisiuni decât ar fi normal, deci mare atenţie la aplicaţiile instalate şi ce permisiuni le sunt acordate.

Şi acum să vă prezint una din cele mai simple metode de root-are folosind aplicaţia towelroot. În primul rând trebuie să verificăm dacă nu cumva este deja root-at telefonul, asta doar în cazul în care este achiziţionat second-hand, telefoanele noi ar trebui să fie neroot-ate. Pentru a face asta descărcăm de pe magazinul play Root Checker.

Aceasta aplicaţie nu root-eaza telefonul, doar verifică dacă acesta are sau nu drepturi de administrator. Dacă telefonul nu este root-at o să primiţi mesajul de mai jos.

Următorul pas pe care trebuie făcut este permiterea instalării aplicaţiilor din surse necunoscute, adică nu provin din magazinul play. Se navighează în meniul Setări -> Securitate -> Surse Necunoscute şi se bifează Permitere instalare aplicaţii care nu provin de la market.

Acum trebuie descărcată aplicaţia care va face efectiv root-area, pentru asta mergem din browser-ul telefonului la towelroot.com şi apăsam semnul lambda pentru începerea descărcării.

Accesăm fişierul în care să făcut descărcarea.

Se instalează aplicaţia.

Şi se rulează.

Se apasă butonul inscripţionat make it ra1n şi gata, telefonul ar trebui să fie root-at. Se poate verifica din nou cu aplicaţia Root Checker, iar răspunsul ar trebui să fie următorul.

Atenţie ! Această metodă nu funcţionează cu toate dispozitivele android, dar funcţionează cu cea mai mare parte dintre acestea. Avantajul cel mai mare al acestei metode este că nu necesită accesul prin intermediul unui PC şi este foarte rapidă.

Sper că vă este de folos, o să revin şi cu alte metode şi tutoriale.


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.