Dacă în 2016 ţi-ai propus să slăbeşti câteva kilograme este esenţial să ai un fitness tracker cu care să îţi monitorizezi progresul. Cea mai grea parte nu e să te apuci de sport sau să mânci mai sănătos, cea mai grea parte este să te ţi de toate astea. Dar de ce să renunţi la ceva ce îţi face bine? Unii poate renunţa că e prea greu, alţii vor rezultate rapide sau poate nu îşi setează o ţintă bine definită. Dar cine sunt eu să judec? Revin la gadgeturi unde mă pricep mai bine. Deci, dacă vrei să slăbeşti sau să te menţii în formă, un fitness tracker poate aduce câteva informaţii esenţiale de care ai nevoie. Dar care sunt cele mai bune fitness trackere? Şi bineînţeles se pot achiziţiona din România.
1. Jowbone este o firmă foarte recunoscută în acest domeniu şi are câteva atuuri faţă de restul din punctul meu de vedere. Am avut un model mai vechi de la Jawbone, a fost printre primele modele, dar îşi făcea treaba. Produsele Jowbone se evidenţiază prin design, poate fi confundat uşor cu o brăţară oarecare deci chiar îţi permiţi să o porţi tot timpul (indiferent de ţinută). Un factor esenţial pentru a avea date înregistrate relevante. Pentru că nu are un display integrat bateria tine mai mult decât la multe alte fitness trackere. Autonomia se întinde până la o săptămână. Aplicaţia este uşor de utilizat şi în care poţi completa date adiţionale, cum ar fi ceea ce ai mâncat. Mai poţi adăuga antrenamentele şi multe altele. Ceea ce mi-a plăcut este că nu înregistra chiar orice mişcare a mâini, deci mă puteam baza ca datele înregistrate sunt exacte. Am comparat chiar cu Endomondo şi datele înregistrate au fost surprinzător de asemănătoare. Jawbone UP2 se poate achiziţiona de la eMag la un preţ de 550 lei.
2. Trebuie să îţi menţii pulsul sub observaţie în timpul antrenamentelor. Garmin Vivosmart HR este perfectă pentru a face asta. Senzorul de puls îţi va înregistra fiecare bătaie a inimi şi în acelaşi timp vei fi informat de toate notificările de pe telefon. Persoanele active şi mereu în priză vor avea mari beneficii de pe urmă brăţării Vivosmart HR. Ştie chiar şi câte etaje ai urcat, cum încă nu îmi dau seama, dar îmi place că face lucrul ăsta. Având în vedere că poate să îţi monitorizeze ritmul inimii poate să determine intensitatea activităţii tale fizice, din nou un plus. Din câte am aflat autonomia bateriei se întinde undeva între 3 şi 5 zile, depinde de câtă activitate are parte. Deci dacă vrei să vezi notificările de pe telefon la încheietura mâinii şi în acelaşi timp să acumulezi date despre activitatea ta zilnică trebuie să ştii că Garmin Vivosmart HR este în oferta EvoMag la un preţ de 650 lei. Era să uit să precizez că Vivosmart HR rezista la apă până la o adâncime de 5 ATM.
3. FitBit este din nou un nume renumit în materie de fitness trackere. Iar Fitbit Charge HR are tot ce îţi poţi dori de la un fitness tracker şi câteva chestii în plus. Monitorizarea continuă a pulsului va reda informaţii foarte relevante despre intensitatea activităţilor tale. Pe ecranul integrat poţi vedea datele înregistrate până sau în momentul acela, dar mai poţi vedea şi dacă eşti sunat de cineva. Este foarte rudimentar construită, dar îşi face treaba. Aplicaţia este gândită în acelaşi mod simplu de aceea ceste o brăţară ideală pentru începători în acest domeniu. Bateria integrată oferă o autonomie de peste 4 zile. Modul în care se prinde la încheietura este identic cu cel al unui ceas, astfel nu trebuie să îţi faci griji că o pierzi. eMag are în oferta brăţara Fitbit Charge HR la un preţ de 610 lei.
4. Withings Activite Pop este următorul fitness tracker pe care eu aş merge. Arată exact ca un ceas normal, nu iese în evidenţă în nici un fel. Bine, nu iese în evidenţă pentru majoritatea persoanelor, acele persoane cu un ascuţit simt pentru detaliu vor observa că lipseşte rotita pentru setarea orei. Nu te teme, vei putea seta oră prin intermediul aplicaţiei. Partea bună este că preţul este comparabil cu cel al unui ceas de clasa medie. Vei avea un orologiu nou cu care te poţi lăuda, dar în acelaşi timp îţi vei monitoriza activitatea. Ştiu, nu are senzor de puls. Altfel ar fi fost perfect, dar şi preţul ar fi fost mai ridicat. În schimb Withings Activite Pop are un avantaj major faţă de restul dispozitivelor de monitorizare şi aici mă refer la baterie. Autonomia poate ţine până la 8 luni! Incredibil de mult faţă re destul dispozitivelor din categorie. Şi pentru că este rezistent la apă, Withings s-a gândit să ofere şi o opţiune pentru înregistrarea înotului. Gama de preţ este aproximativ aceeaşi, la 620 lei poţi achiziţiona Withings Activite Pop din magazinul online eMag.
5. Dacă bugetul este principalul criteriu în alegerea unui fitness tracker, îţi recomand Xiaomi Mi Band. A reuşit să depăşească granita Asiei, cu milioane de unităţi vândute doar în China. Deci dacă eşti în căutarea unui dispozitiv ieftin Xiaomi Mi Band este pentru tine. Se va lega perfect cu contul de Google Fit, Strava sau RunKeeper. În acest fel vei avea informaţiile necesare despre activitatea ta în conturile pe care chiar le foloseşti. Xiaomi Mi Band este recomandată dacă vrei să ai o situaţie estimativă a activităţilor tale. Din câte am înţeles uneori supraestimează numărul de paşi făcuţi zilnic. În acest caz nu l-aş recomanda persoanelor care gesticulează foarte mult. În schimb compensează prin durata bateriei, care rezistă până la 30 de zile cu o singură încărcare. Iar la un preţ de 100 lei nu prea poţi să te aştepţi la multe. Xiaomi Mi Band totuşi încearcă să compenseze prin brăţări asortate cu ţinuta ta. Poţi să îţi schimbi brăţara foarte uşor cu una de altă culoare sau alt material.
Aşa cum ziceam un fitness tracker îţi poate oferi motivaţia necesară pentru a scăpa de kilogramele în plus. Şi să nu uiţi de dietă pe care o poţi înregistra în aplicaţia furnizată cu unul dintre aceste fitness trackere. Faptul că ai ingerat 2500 de calorii intro zi şi ai ars doar 2000 ar putea fi motivaţia necesară pentru a trage mai tare de tine.