Nu a trecut mult de la lansarea ultimului model de iPhone. Şi cu toate că iPhone 7 ar fi trebuit să aducă un design cu totul revoluţionar, aşa cum au promis cei de la Apple. Am fost dezamăgit când am văzut că ne-a dat aceeaşi Marie cu altă pereche de căşti. Şi nici bine nu s-a stins zarva despre asta că au început să apară zvonuri despre cum s-ar putea să arate iPhone 8. Cu toate că lansarea va avea loc cel mai probabil în Septembrie 2017, când Apple împlineşte 10 ani de existenţă.
În primul rând designul ar trebui să fie schimbat radical. De ce spun asta, pentru că Apple a patentat o structură de telefon complet din sticlă. Patentul a fost înregistrat în 2014 şi a fost aprobat chiar cu o zi înainte de lansarea lui iPhone 7 (2016). Asta spune foarte mult despre ce s-au gândit să construiască.
O altă schimbare majoră de design se remarcă prin ecranul care va acoperi toată suprafaţa telefonului. Asta înseamnă că va rămâne doar o fantă mică în partea de sus a telefonului pentru difuzor şi camera frontală, iar butonul de Home va dispărea. Dacă te temi că va dispărea senzorul de amprenta nu te impacienta prea tare, sunt sigur că Apple va găsi o metodă să îl includă în display. Şi ca să poată face toate astea să funcţioneze, se va utiliza un ecran OLED flexibil. Astfel va fi un telefon mai subţire şi care va consuma mai puţină energie.
În interior se va ascunde procesorul A11, construit pe tehnologia de 10 nanometri. Ia un procesor de 10nm va consuma mai puţin, va fi mai rapid şi de asemenea va fi mai mic. Numai beneficii după un astfel de upgrade.
O altă caracteristică pe care ar putea să o capete iPhone 8 este încărcarea wireless. Zvonurile merg şi mai departe, se presupune că Apple lucrează la dezvoltarea încărcării wireless de la distanţă. Dar din punctul meu de vedere, mai sunt mult prea multe obstacole până cineva va reuşi să încarce wireless un telefon de la distanţă şi într-un timp decent. Deci s-ar putea să vedem doar încărcarea wireless cu care suntem obişnuiţi de la multe alte telefoane.
La toate acestea se vor adăuga şi upgrade-urile obişnuite. Aici vorbesc de o memorie internă mai mare, o memorie RAM mai mare şi o cameră mai bună.
Şi am ajuns la partea cea mai sensibilă a discuţiei… banii. Cât va costa? În momentul de faţă un iPhone 7 costă la eMag între 3300 lei şi 3600 lei, în funcţie de memoria internă. Luând în considerare acest trend, cel mai probabil iPhone 8 vă depăşii pragul de 4000 lei. Cam asta se ştie până acum e iPhone 8. Iar recomandarea mea pentru cei ce nu şi-au achiziţiona un iPhone 7 până acum este să mai aştepte până anul viitor,când într-adevăr vor primi un upgrade de la un model la altul.
Sursa [macrumors]