Eero este un router inovativ. Şi de ce spun asta? Deoarece Eero integrează câteva funcţii pe care router-ele din acest moment nu le integrează.
Cu ajutorul a trei routere, producătorii susţin că poţi acoperii toată aria unei case. Cele trei routere vor lucra împreună, unul ca şi master şi celelalte vor fi repetoare pentru a crea o reţea WiFi stabilă. Inovaţiile încep cu aplicaţia pe care o poţi folosi să îţi setezi configuraţiile router-elor şi care te va ajuta să poziţionezi router-ele astfel încât să obţii o acoperire cât mai bună. De asemenea Eero este conceput pentru a avea viteze cât mai bune, chiar şi pentru streaming 4K.
Eero are şi un pic de inteligenta integrată, acesta fiind capabil să monitorizeze viteza de transfer. În cazul în care apare o problemă pe reţea sau viteza scade, va încerca să remedieze problema de unul singur. Iar update-ul acestuia se face automat. Gata cu resetatul manual al router-ului. Ca şi un atu în plus, acesta arată mult mai bine decât router-ele existente.
Pentru că este un router inovativ, preţul este de 300 de dolari pentru un pachet de trei, ceea ce mi se pare un pic cam scump. Având în vedre că de banii aceştia îţi poţi achiziţiona un router foarte bun sau zece routere mai puţin bune. Dar dacă ar funcţiona la viteza şi stabilitatea cu care este promovat, totuşi parcă aş fi tentat să îl încerc.