M-am mutat de curând la o casă nouă şi trebuie să recunosc că există o problemă cu iluminatul la mine în zonă. Şi când zic o problemă mă refer că nu există absolut deloc iluminat stradal. Iar pe timpul nopţii din parcare până la uşa casei trebuie să mă bazez doar pe al şaselea simţ. Am tot zis că o să trag un cablu cu un bec până acolo, dar din lipsă de timp şi din comoditate ca să fiu sincer nu am apucat să îl montez. Între timp am găsit o soluţie mult mai practică de la lampi-solare.ro.
Este vorba de o lampă solară pentru perete cu senzor de mişcare şi lumina 0,8W. La început eram oarecum sceptic că cei 80 de lumeni vor fi suficienţi să furnizeze lumina de care am nevoie. Dar aparenţele înşeală uneori. Sunt mai mult decât mulţumit de lumină pe care o scoate această lampă solară.
Partea cea mai bună este că energia pe care o consumă panul cu LED-uri este complet gratuită. Şi asta se datorează panului solar de 0.44W şi a bateriei de 2.2Wh. Cele două moduri de operare sunt gândite să optimizeze consumul de energie. După apunerea soarelui când intensitatea luminoasă scade sub 10 lumeni lampă se aprinde în modul standby. Modul standby reda o luminozitate scăzută pentru economisirea bateriei. În momentul în care senzorul de mişcare simte că cineva este în apropiere (la o distanţă de aproximativ 3 metrii), lampa solară va activa modul pornit care va reda toată puterea celor 8 LED-urilor. Aşadar cu o încărcare completă a acumulatorului se poate reda 12h de lumină. După ce senzorul nu mai simte mişcare, lampa solară mai aşteaptă 10 secunde şi va trece în modul standby pentru economisirea bateriei.
Deci dacă doreşti lumina gratuită în jurul casei sau în grădină, îţi recomandă achiziţia unor lampi solare. Acestea nu necesită întreţinere, nu au nevoie de cabluri adiţionale şi pot fi montate în cele mai izolate locuri atâta timp cât razele solare cad pe panoul fotovoltaic. Mulţumesc echipei de la lampi-solare.ro pentru furnizarea produsului.
SPECIFICATII TEHNICE:
- panoul solar: 0,44W, eficiență 17%
- bateria: 2,22 WH
- putere led: 0,8W, 6000-6500K, 80 lumeni
- durata viata leduri: 55.000 ore
- senzor lumina: <10Lux
- unghi miscare si distanta miscare: 120 grade si 3m
- timp functionare: 10s
- buton: oprit/automat
- moduri functionare: oprit, pornit, standby
- dimensiuni: 86,5l x 114,5L x 41,5G
- certificari: IP64