LG deja anunţa televizoare SUHD


LG dezvaluie televizoare SUHD

Nici bine nu ne-am obişnuit cu numele de UHD (Ultra High Definition) sau altfel spus 4K şi deja auzim zvonuri despre Super UHD. La câteva zile distanţă de CES (Consumer Electronics Show), LG dezvăluie detalii despre noua gamă de televizoare pe care le va lansa în 2016.

LG va lansa trei modele şi anume: UH9500 (cu dimensiuni între 55-86 inch), UH8500 (cu dimensiuni între 55-75 inch) şi UH7700 (cu dimensiuni între 49-65 inch). Cele trei modele vor împărtăşi caracteristici comune cum ar fi HDR Plus şi IPS. Ca să fiu mai detaliat HDR vine de la High Dynamic Range, ceea ce înseamnă că oferă o dinamică mai bună a luminozităţii unei imagini (se poate observa diferenţă în poză de mai jos). IPS înseamnă In-Plane Switching şi este o tehnologie care permite o reproducere mai bună a culorilor şi un unghi de vizionare mai larg.

cu si fara HDR

Dar asta nu e tot, aceste televizoare noi vor mai avea True Black Panel şi Contrast Maximizer. Adică contrastul va fi mai puternic, iar ecranul nu va mai fi inundat de lumină din fundal. Pe scurt, negrul rămâne negru! Partea cea mai tare vine din partea modelului UH9500, deoarece acesta va avea o grosime de 6.6 milimetrii. Cred că telefonul meu e mai gros de atât! Da, am dreptate Nexus 5-ul meu are 8.6 mm grosime. Şi pentru a completa acest design minimalist, LG a realizat o margine aproape invizibilă pentru a da senzaţia că imaginea pluteşte.

LG nu putea să lase asemenea televizoare fără o urmă de inteligenta de aceea le-a dotat cu ultimul software şi anume WebOS 3.0. Pentru a uşura utilizarea, telecomanda Magic Motion va include mai multe butoane şi nu se va baza doar pe butoanele pe care le apeşi pe ecran.

Şi pentru a da pe toată lumea pe spate, LG a mai realizat un monstru de televizor de 98 inch. Te scutesc de un calcul, are o diagonală de 2.45 metrii. Şi pentru că asta nu era îndeajuns, l-au mai făcut şi 8K sau altfel spus SUHD! Îmi vine greu să îmi imaginez aşa un televizor în sufragerie mai ales când mă gândesc la preţul pe care îl va avea ataşat. Aşa că LG chiar îşi doreşte să impresioneze la CES 2016, sunt curios ce au şi restul de arătat.

Televizor 8K cu diagonala de 98 inch de la LG


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe… În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice.

Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea.

După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente.

În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna.

În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru.

P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *