Smartphone HP cu Windows 10?


Smartphone HP Elite x3

Cu lansarea ultimului S de la Samsung, adică S7. Cam toată atenţia a fost îndreptată în această direcţie. Bine, poate nu chiar toată atenţia a fost captată de Samsung, deoarece şi LG s-a lăudat cu apariţia lui G5. Două telefoane grozave care vor fi destul de dorite pe piaţa zic eu. Pe lângă acestea a fost lansat şi ultimul smartphone HP care foloseşte sistemul de operare Windows.

Windows este cel mai utilizat sistem de operare folosit pe PC. Pe telefoanele nu a avut un succes atât de mare, dar spera să recupereze cu noul telefon de la HP. HP Elite x3 are un ecran foarte generos de 6 inch, iar în spatele acestuia se ascunde un procesor Snapdragon 820 alimentat de la 4 GB de RAM. Şi pentru că 64GB de memorie internă nu este îndeajuns, HP a integrat un slot de card care poate lărgi spaţiul până la 2TB. Mai are o cameră principală de 16MP la care se adăugă cea secundară de 8MP. Portul USB este de tip C, cum era şi de aşteptat. Un ecran mare necesită o baterie mare, iar HP a considerat că 4150 mAh este îndeajuns.

Am observat că factorul de protecţie este din nou o preocupare pentru producătorii de telefoane. Deci ultimul model de smartphone HP nu se putea abate de la regulă. Factorul de protecţie IP67 îi asigură o imersie temporară (30 min) în apă la o adâncime maximă de 1 metru, dar asigura şi o protecţie împotriva prafului.

Cei mai mulţi producători se bazează pe terminale Android de aceea HP a dorit să schimbe placă şi să ofere ceva nou. Dar cea mai tare parte la HP Elite x3 este că suportă Windows 10 Continuum, ceea ce ţi-ar permite să foloseşti telefonul ca un PC cu ajutorul unui docking special. În momentul de faţă clar nu oferă aceleaşi funcţii ca un PC normal (în special dacă foloseşti PC-ul pentru funcţii mai complexe), dar vei avea parte de funcţiile de bază cum ar fi navigatul pe net, office, vizionarea unui film. Şi mă aştept să văd îmbunătăţiri majore în viitor pentru a putea obţine avantajul faţă de restul dispozitivelor.

Până acum nu mi-aş fi cumpărat un smartphone HP, dar pe acesta l-aş cumpăra şi nu doar pentru hardware-ul din interior. Ideea de a transforma telefonul în PC există deja de ceva vreme, dar mi se pare că se mişca cam încet lucrurile în această direcţie.

HP Elite x3 detaliu hp elite x3 cu dock

hp elite x3 docking

Sursa [TNW News]

 


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *