Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.

Bea un cocktail pregătit conform cu profilul de Facebook

Nu sunt un băutor de cocktail-uri, dar aş fi curios să încerc ceva creat de o maşinărie în funcţie de profilul meu de Facebook. Până acum toate amestecurile de băuturi a.k.a cocktail-uri au fost create de tot felul de persoane. Spre exemplu Margarita a fost inventată de Carlos “Danny” Herrera în 1938, se pare că […]

Facebook Social Shot

Samsung Gear S2 Clasic

Samsung Gear S2 nu doar arată grozav

Producătorii de ceasuri inteligente au ajuns să realizeze că majoritatea oamenilor vor să poarte ceasuri care să arate cât mai normal. Se pare că şi Samsung a prins ideea cu ultimul smartwatch lansat. Samsung Gear S2 arata cât se poate de normal, dar înglobează o serie de alte funcţii. Varianta clasică se aseamănă cel mai […]


cum ar fi sa vezi prin pereti?

Cum ar fi să vezi prin pereţi?

Cercetătorii de MIT din secţia de Calculatoare şi inteligenţa artificială încearcă să dezvolte un dispozitiv capabil să vadă prin perete cu ajutorul semnalelor Wi-Fi. Aceşti i-au pus numele de RF-Capture şi chiar au reuşit să vadă siluetele umane care se deplasează în spatele peretelui. RF-Capture funcţionează prin emiterea unor semnale wireless prin perete, aceste semnale […]


Honda a realizat o maşină care funcţionează cu hidrogen

Honda a realizat o maşină care funcţionează cu hidrogen, bine nu e chiar prima pe care au lansat-o. Honda a mai avut tentativă în 2008, dar s-a produs doar o ediţie limitată şi costa aproximativ de zece ori mai mult. Cea mai bună parte a maşinilor alimentate cu hidrogen este că folosesc hidrogen şi oxigen […]

Honda FCV cu hidrogen

World View lucrează la dezvoltarea turismului spaţial

Doar o mână de oameni pot spune că au fost sau că au trecut prin stratosferă, dar asta s-ar putea schimba datorită companiei World View care a lansat prima capsulă destinată transportului de persoane. Prototipul a ajuns până la o altitudine de aproximativ 30 de km faţă de suprafaţa pământului. Acesta a fost primul test […]

turism spatial

hololens si realitatea augmentata

Magic Leap şi realitatea augmentată

Realitatea augmentată are un rol foarte mare în viitorul apropiat. Tot ce trebuie să faci este să porţi o pereche de ochelari care îţi vor altera realitatea în câteva milisecunde. Am auzit de Google glasses, nu a fost un succes foarte mare. Acum Microsoft vrea să facă furori cu Hololens (poza de mai sus), dar […]


Drone Defender

Ai grijă pe unde îţi plimbi drona

Pentru că achiziţia unei drone este acum foarte simplă şi oricine poate să piloteze un asemenea gadget, au fost tot mai multe cazuri în care dronele au intrat în spaţii restricţionate. Şi nu cred că ţi-ar plăcea să te trezeşti fără achiziţia de 1000 euro pentru că ţi-ai plimbat drona pe unde nu aveai voie, […]