Adrian Cretu


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.

Fogo

În ziua de azi cuvântul smart se adăugă lângă aproape orice obiect. Fogo este o lanternă inteligenta, dar bineînţeles nu este chiar ca orice lanternă. Fogo este o combinaţie între o lanternă rezistenta la apă, GPS şi staţie de emisie-recepţie. Funcţia de staţie de emisie-recepţie te lasă să trimiţi mesaje voce către alţi deţinători ai […]


Pedale inteligente

Uite că au apărut şi pedalele inteligente. Cum poţi să faci o pereche de pedale inteligente? Mulţumită unui grup de francezi, pedalele inteligente există şi au fost lansate consumatorilor în cadrul CES 2015. Connected Cycle a reuşit să pună la punct un produs cu adevărat inovator în acest domeniu. Pedalele oferă informaţii cu privire la […]


Cum să opreşti bliţul când sună un iPhone

Atunci când eşti sunat pe un iPhone, bliţul telefonului se aprinde şi se stinge. Acest lucru poate fi de folos în anumite circumstanţe, dar de asemenea poate fi şi foarte enervant în altele. În orice caz, această setare poate fi activată sau dezactivată în 4 paşi simpli. 1. Intrăm în meniul de setări –> Settings 2. […]


Belkin măreşte gama WeMo

Belkin îşi măreşte gamă de senzori pentru case inteligente. Gama WeMo a fost concepută în ideea de a uşura viaţa utilizatorului prin controlul unor funcţii din interiorul locuinţei. Senzorul de apa poate fi ataşat la orice ţeavă din interiorul locuinţei şi monitorizează presiunea apei, vibraţii ce apar pe instalaţie, iar aceste date pot fi citite […]


3 aplicaţii care te vor ajuta să îţi menţii promisiunile în 2015

În fiecare an, în seara de revelion ne facem planuri pentru un an viitor mai bun. Dar din păcate nu tot timpul ne ţinem de aceste promisiuni. Pentru că speranţa moare ultima, poţi încerca câteva aplicaţii care să te ajute să îţi realizezi promisiunile. Nutrition Lookup este o aplicaţie care te ajută să monitorizezi ceea ce […]


Ceasuri inteligente de la Omate

Există din ce în ce mai mulţi competitori pe piaţa dispozitivelor ce pot fi purtate. În momentul de faţă cele mai multe produse fac parte din gama fitness tracker şi ceasuri inteligente (smartwatch). Omate oferă o gamă de produse inteligente, dar care să nu sufere modificări majore ale aspectului în comparaţie cu ceasurile cu care […]


Aparat de cafea Smarter

Ţi-ar plăcea să te trezeşti dimineaţă şi să ai cafeaua gata făcută? Începând cu lună martie acest lucru este posibil. WiFi Coffee Machine este un aparat de cafea inteligent conceput de firma Smarter. Când zic inteligent mă refer că acest aparat se poate conecta cu orice smartphone prin intermediul unei aplicaţii. Aşadar poţi să îţi […]


Basis Peak

Pot spune că sunt un pic fan al produselor care oferă informaţii despre cât am mers, cât am dormit, ritmul cardiac, cu alte cuvinte fitness track-ere. Basis Peak este tot un fitness tracker, dar despre care nu foarte multă lume a auzit. Basis Peak înglobează câteva tehnologi care există de ceva vreme pe piaţă. Prin […]