Review la căştile Bluetooth Sony SBH20


Sony SBH20

Dacă îţi place muzica, probabil ai o pereche de căşti pe care le porţi tot timpul cu tine. Dar faptul că trebuie să le descâlceşti de fiecare dată când le scoţi din buzunar poate fi destul de enervant. Dacă ţi se întâmplă asta des, poate e cazul să te gândeşti la o pereche de căşti cu Bluetooth.

Sony SBH20 fac parte din gama cea mai ieftină a căştilor cu bluetooth. Acestea nu te vor scăpa complet de cabluri dar cu siguranţă îţi vor uşura viaţă şi îţi vor creşte mobilitatea.

Ca şi design se aseamănă cu un mp3 portabil, deoarece Sony SBH20 este mic şi compact. Pe partea din faţă se pot observa trei butoane, unul pentru a porni şi opri muzica şi celelalte două pentru schimbarea melodiilor. Pe lateral se regăsesc butoanele pentru volum, un buton pentru pornirea / oprirea modulului şi mufa de 3.5mm pentru căşti. Căştile au o lungime de 80 cm şi sunt asimetrice, adică o cască este mai lungă decât cealaltă. Căştile au un design simplu aşa că nu vei simţi o diferenţă faţă de căştile normale, iar clema ataşată modulului principal îţi permite să agăţi căştile de tricou.

Cu ajutorul modulului NFC poţi conecta telefonul cu căştile în doar câteva secunde, nu a fost nevoie nici măcar să citesc instrucţiunile. Încărcarea bateriei de 110 mAh se face cu ajutorul interfeţei microUSB. Sony afirma că se pot asculta 6 ore de muzica cu o singură încărcare, dar eu nu am reuşit să ascult mai mult de 5 ore. În momentul în care bateria ajunge spre final vei auzi un bip scurt pe fundal sau te poţi uita dacă se aprinde LED-ul roşu.

Sunetul reprodus (20 – 20000Hz) este foarte bun având în vedere că sunt destul de ieftine. Căştile redau un sunet foarte clar chiar şi la volum maxim. Iar stabilitatea semnalului este perfectă până la 10 metrii în spaţiu deschis. Microfonul inclus permite recepţionarea apelurilor şi posibilitatea de a răspunde direct de pe interfaţă.

O altă funcţie foarte utilă este tehnologia MultiPoint integrată, care îţi permite să te conectezi la căşti cu două dispozitive diferite în acelaşi timp. Îţi poţi conecta laptopul şi telefonul cu căştile fără să mai fi nevoit să te deconectezi dacă vrei să schimbi dispozitivul de pe care asculţi muzică.

În concluzie căştile Bluetooth Sony SBH20 au un raport calitate / preţ foarte bun. În pachet mai este inclus un cablu microUSB, un încărcător şi dopuri de silicon de diferite mărimi. Acestea reuşesc să te scape de o parte din cabluri şi îţi oferă mobilitate faţă de dispozitivul la care sunt conectate. Căştile Bluetooth Sony SBH20 pot fi achiziţionate la un preţ 125 lei şi sunt disponibile în culorile: negru, alb, roz, portocaliu şi turcoaz.

Sony SBH20 Sony SBH20 Sony SBH20 Sony SBH20 Sony SBH20


About Adrian Cretu

Salut eu sunt Adrian şi sunt pasionat de tehnologie dintr-o serie de motive. Eşti curios să afli? Citeşte mai departe... În primul rând sunt inginer. Electrotehnica este domeniul de activitate, cu un master în electronică de putere ca să fiu mai exact. Şi consider că maşinile electrice reprezintă viitorul automobilistic. Asta în cazul în care oamenii vor învesti în mijloace regenerabile de generare a energiei. Implicit energia va fi mai ieftină şi va împinge oarecum populaţia să îşi achiziţioneze vehicule electrice. Tot în facultate m-am apucat mai serios de sport şi am ajuns într-o oarecare măsură dependent de activitatea fizică. De aici mi se trage şi o uşoară slăbiciune pentru fitness trackere. Pentru că în fitness trebuie tot timpul să îţi monitorizezi activitatea. După ce am mai avansat puţin prin viaţă, mi-am luat şi eu o casă că tot omul de rând. Nu pot să zic că îmi displace, dar câteodată nu mă împac cu treburile casnice. Şi îmi tot imaginez cum ar fi ca frigiderul să comande automat lapte de pe internet, înainte ca acesta să se termine. Sau maşina de spălat să comande detergent. Nu mai pomenesc nimic de hârtia igienică! Mi-ar plăcea să am un roboţel care să iasă din vizuina lui când nu sunt acasă şi să facă curat. Aşa că am început să mă intereseze şi casele inteligente. În timpul liber sunt un copil care se joacă cu dronele sau cu alte jucării teleghidate pe care pot să îmi pun mâna. În schimb realitatea virtuală mă intrigă şi mă sperie în acelas timp. Cred că am văzut cu toţii trilogia Matrix. În acelas timp cred că realitatea augmentată îşi are locul în viitorul nostru. P.S. Am şi o serie de gadgeturi preferate. Nexus 5-ul este momentan telefonul pe care îl port prin buzunare. Ştiu că o generaţie învechită, dar de ce să îl schimb dacă încă funcţionează? Pe locul doi aş putea spune că se afla un GoPro Hero 3 Black care este nelipsit din toate călătoriile. Şi ultimul dispozitiv, dar nu şi cel din urmă este fitness traker-ul Withings Activite Pop care nu demult m-a anunţat că am parcurs 1000 km în ultimele 4 luni jumate.